Radio Inspire

Tuesday
May 22nd
Marime text
  • Mareste fontul
  • Marime default
  • Micsoreaza fontul
Home Diverse Mai distractive Adele, cea mai buna la premiile revistei Q

Adele, cea mai buna la premiile revistei Q

E-mail Print PDF

AdeleAdele a câştigat premiile pentru cea mai bună cântăreaţă şi cea mai bună piesă, decernate luni de revista britanică Q, în timp ce U2 a fost desemnată cea mai bună trupă din ultimii 25 de ani - vârsta împlinită de prestigioasa publicaţie muzicală. Cântăreaţa britanică nu a putut fi prezentă la ceremonia care a avut loc la Grosvenor House Hotel din Londra, urmând îndrumări medicale foarte stricte de a sta acasă şi a-şi odihni vocea, după ce a fost diagnosticată cu o hemoragie la nivelul corzilor vocale şi a trebuit să îşi anuleze turneul programat în SUA, informează bbc.co.uk. Adele, al cărei album "21" este cel mai bine vândut de anul acesta, a luat trofeul pentru cea mai bună piesă din 2011, pentru hitul "Rolling in the Deep". În schimb, premiul pentru cel mai bun album i-a revenit cântăreţului american Bon Iver, pentru cel de-al doilea disc din cariera sa, care îi poartă numele. Premiul pentru cel mai bun artist a fost obţinut de Tinie Tempah, iar Coldplay a fost desemnată cea mai bună trupă actuală. Revista britanică de muzică Q sărbătoreşte 25 de ani de existenţă, ocazie cu care cititorii au desemnat prin vot cea mai bună trupă din această perioadă, distincţia revenindu-i formaţiei irlandeze U2. Prezent pe covorul roşu la gala de premiere, Bono a spus despre revistă că a fost "crucială" în cariera lui.



"Este un lucru cu adevărat nemaipomenit. (Q, n.r.) este atât de importantă pentru oricine vrea să facă muzică până la capăt", a spus solistul U2.

La rândul său, editorul revistei Q, Paul Rees, a apreciat că artiştii premiaţi "reflectă cât de bogat şi variat este peisajul muzical".

Printre ceilalţi câştigători s-au numărat şi fostul lider al trupei Oasis, Noel Gallagher, care a primit premiul Q Icon, şi Gary Barlow de la Take That, desemnat cel mai bun compozitor tradiţional.

La ceremonia de luni, trupa Queen a fost inclusă în Q's Hall of Fame, iar cântăreaţa rock Siouxsie Sioux, cunoscută ca lideră a trupei Siouxsie and the Banshees, a fost premiată pentru contribuţia remarcabilă adusă muzicii.

 

Sursa : Mediafax

 
Banner
FacebookMyspaceTwitterYoutubeHI5YahooAIMDiggRSS

Artistul saptamanii

Artist of the week on Radio Inspire

 
Mediafax - The trusted information company

Gazduire premium, pentru clienti premium !

Statistici web Inspire

Members : 87727
Content : 17770
Web Links : 15
Content View Hits : 5812578

Games Brasov - Primul server de jocuri din Brasov!


Transilvania Gringos Rugby

O fata pe saptamana

Fata de la pagina patru !
Cum va fi anul viitor?
 

Cati suntem online :

We have 404 guests and 57 members online