Neozeelandezul demis luni acuză că i-au fost impuşi jucători în echipă, iar indicaţiile tehnice nu-i erau traduse. Demis de la naţionala de rugby, după ce a pierdut majoritatea meciurilor importante, neozeelandezul Ellis Meachen nu este împăcat cu ideea de a părăsi într-un mod ruşinos România şi a făcut un raport către Federaţia Internaţională (IRB), în care descrie modul în care a fost tratat de oficialii de la Bucureşti. Astfel, printre altele, el acuză faptul că i-a fost impusă selecţionarea şi titularizarea anumitor jucători, în special de la Dinamo, şi că indicaţiile tehnice pe care le încerca să le transmită către teren nu se voiau a fi traduse. Pentru slujba pe care şi-a exercitat-o în România de la sfârşitul lui decembrie 2007, Ellis Meachen a fost totuşi retribuit, lunar, cu 11.000 euro, plus cazare şi masă, parte a angajamentul luat de Federaţia Română de Rugby faţă de IRB, în schimbul celor 700.000 de lire sterline cu care forul internaţional ne subvenţionează anual. Indiferent de rezultatul demersului său, este clar că neozeelandezul nu se va întoarce pe banca “stejarilor” nici măcar după 8 aprilie, în cazul în care Alin Petrache va deveni noul preşedinte al FRR, acesta fiind decis să reapropie rugby-ul românesc de şcoala franceză de antrenori, cu care în ultimii ani am obţinut cele mai bune rezultate la nivelul naţionalei.
Sursa : Cotidianul











