Arbitrii danezi susţin că Aihan Omer şi Petre Paleu au încercat să-i mituiască, iar apoi le-au trimis în cameră două prostituate. Federaţia europeană a demarat deja o anchetă. Fostul vicepreşedinte al Federaţiei Române de Handbal Petru Paleu şi antrenorul reprezentativei masculine, Aihan Omer, sunt acuzaţi că ar fi încercat să-i mituiască pe arbitrii danezi Martin Gjeding şi Mads Hansen pentru a ajuta România în meciul din play-off-ul CM din 2009 cu Muntenegru. Preşedintele Federaţiei Daneze de Handbal, Per Rasmussen, a declarat că cei doi cavaleri ai fluierului au refuzat o ofertă de câte 30.000 de euro şi serviciile a două prostituate pentru favorizarea României la meciul din 14 iunie 2008. Conform cotidianului „Jyllands-Posten“, care citează raportul celor doi arbitri trimis la EHF, „Martin Gjeding şi Mads Hansen au fost primiţi la aeroportul din Oradea de selecţionerul român Aihan Omer şi de fostul vicepreşedinte al federaţiei române Petre Paleu, care le-a propus apoi bani“. Conform jurnaliştilor danezi, arbitrii au respins imediat această tentativă de corupţie şi au anunţat Federaţia Europeană de Handbal.Şi totuşi, aceştia nu au informat şi conducerea forului danez de specialitate, care susţine că a aflat despre acest caz abia săptămâna aceasta, la mai bine de opt luni de la desfăşurarea incidentului. „Nu am aflat de acest caz decât luni, ceea ce nu ne convine, deoarece ar fi trebuit să fim informaţi de mai mult timp“, a declarat Per Rasmussen, care a precizat că a cerut efectuarea unei anchete. Tot un control a demarat şi forul european de handbal. „În acest moment nu pot spune dacă cineva cunoştea situaţia. Noi, de când am aflat de acest caz, am pornit o anchetă. Avem însă nevoie de timp pentru a investiga problema în mod corespunzător“, a declarat oficialul EHF, Mark Glaser. În ceea ce priveşte partea română, omul de afaceri Petre Paleu neagă acuzaţiile conform cărora ar fi încercat să-i mituiască pe danezi. „N-am oferit nimic nimănui: nici prostituate şi nici bani. Singurele daruri primite de danezi au fost nişte suvenire obişnuite: vin vechi, statuete ţărăncuţe, păpuşă.
Suntem dobitocii lumii pentru că mereu am căutat să fim ospitalieri cu străinii, iar ei uite cum răspund. Cu neadevăruri şi cu poveşti scoase din mintea unor bolnavi. Dacă era ceva adevărat la cât de drastici sunt cei de la EHF se aplecau asupra cazului încă de-atunci. Atât timp cât am stat în jurul naţionalei, am ajutat financiar minusurile şi am căutat ca echipa să fie respectată şi iubită. Niciodată o naţională de handbal nu a fost atât de mediatizată ca la CM din Croaţia. În ceea ce-i priveşte pe cei doi arbitri, ne-am întâlnit şi ne-am despărţit după meci sărutându-ne şi spunându-ne reciproc cuvinte de laudă. Eu finalul meciului cu Muntenegru nu l-am mai văzut pentru că stau rău cu inima şi cad. Nu mai ştiu de mine. Acesta este motivul pentru care, de altfel, m-am retras temporar din handbal: sănătatea. Cu siguranţă, voi mai da ochii cu cei doi danezi şi atunci vom schimba amabilităţile de rigoare“, a declarat Paleu, care adaugă că aşteaptă demersurile FRH în acest caz: „Am făcut parte din FRH şi trebuie să fiu apărat de federaţie“.
Sursa : Cotidianul











