La numai o zi după ce a revenit din vacanţa petrecută pe litoralul românesc, familia Chivu a primit, ieri, de la Mercedes, firmă a căror imagine o reprezintă, două autoturisme cu mulţi cai putere. Ceea ce a frapat a fost, însă, silueta perfectă a soţiei căpitanului naţionalei. Odată cu venirea pe lume a primului său copil, Adelina Chivu a renunţat la tot ce ţine de cariera sa şi a decis să se dedice exclusiv fiicei sale Natalia. „Deocamdată nu fac altceva decât să mă ocup de fetiţa noastră. Un copil mic are nevoie de multă atenţie. Altceva nu mai fac, îmi îndeplinesc cu brio rolul de mamă. Sunt şi norocoasă pentru că am un copil foarte bun, care doarme, mănâncă şi este foarte cuminte”, a povestit Adelina, care împreună cu soţul ei a participat, ieri, la o prezentare a autoturismelor pe care cei doi le vor conduce de acum înainte. Dacă fotbalistul lui Inter Milano a primit un Mercedes – Benz CL 63 AMG, fosta ştiristă se mândreşte cu maşina sa de teren, un GLK. „Mă bucur enorm că am primit acest automobil, pentru că în Italia eu conduc un Fiat 500, care are un portbagaj mic în care nu încap toate lucrurile de care are nevoie Natalia. Un copil atât de mic are un bagaj mare: căruţul, încălzitorul şi sterilizatorul de biberoane, un balansoar şi lista poate continua. De aceea, cred că voi lua maşina şi în Italia”. Când vine vorba despre relaţia dintre Cristi şi fetiţa sa, Adelina vorbeşte la superlativ: „E o legătură foarte strânsă între ei doi şi asta pentru că soţul meu petrece foarte mult timp cu fetiţa. Se joacă, dansează, îi face băiţă, o schimbă, o scoate la plimbare, o hrăneşte. De altfel, în zilele de luni, Cristi este liber şi această zi o petrecem în familie. Ieşim la o terasă, într-un parc din apropierea casei noastre sau pur şi simplu la iarbă verde. De alte ori, eu rămân în casă şi ei pleacă la plimbare singuri”.
Chiar dacă Natalia nu are decât câteva luni, Cristi şi Adelina Chivu se gândesc deja la un al doilea copil. „E normal că ne-ar plăcea să avem şi un băieţel, toate familiile îşi doresc să aibă un băiat şi o fetiţă. Dacă va fi totuşi o fată, ne vom bucura la fel de mult”, spune Adelina.
Face naveta la soacră şi la părinţi
Adelina a vorbit şi despre vacanţa petrecută în România. „Am fost zece zile pe litoralul românesc, în Mamaia. Am fost nevoiţi să ne întoarcem în Bucureşti pentru că soţul meu mai are câteva contracte de onorat. În cele 10 zile pe care Cristi le va mai petrece în ţară, ne vom vizita prietenii. Apoi, soţul meu va pleca la Los Angeles, iar eu şi Natalia vom rămâne toată vara în România. Vom face împreună naveta Bucureşti-Timişoara, la soacra mea şi Bucureşti-Piatra Neamţ, la părinţii mei”, a precizat doamna Chivu.











