Specialistul dr. Ovidiu Chiş, expert în medicina tradiţională indiană, ne dezvăluie astăzi câteva dintre secretele plantelor medicinale. Terapia cu plante reprezintă partea cea mai importantă a tratamentului naturist. Obiectivele urmărite pot fi următoarele: dezintoxicarea, eliminarea infecţiilor, regenerarea şi îmbunătăţirea funcţiilor diferitelor organe ale corpului, uşurarea digestiei, îndepărtarea unor simptome (febră, hemoragie, dureri, gaze, diaree). În tratamentul bolilor grave, folosiţi numai macerate la rece şi pulbere de plante medicinale, administrate sublingual. Iată cele mai eficiente plante împotriva bolilor grave: Afecţiuni cardiovasculare: Păducel (flori, fructe), cătină (fructe), vâsc (frunze), coada calului (partea aeriană), valeriană (rădăcină), lavandă (flori). Afecţiuni ale pielii: Tătăneasă (rădăcină), gălbenele (flori), năpraznic (frunze, flori). Afecţiuni digestive Urzică (rădăcină, frunze), creson (frunze), pelin (frunze, flori), tătăneasă (rădăcină), cimbrişor (flori), rostopască (frunze, flori). Afecţiuni pulmonare : Trifoi roşu (frunze, flori), urzică (rădăcină, frunze), obligeană (rădăcină).










