Radio Inspire

Friday
Feb 10th
Marime text
  • Mareste fontul
  • Marime default
  • Micsoreaza fontul
Home Sanatate Chestii despre sex Ce boli te ameninta in sezonul estival

Ce boli te ameninta in sezonul estival

E-mail Print PDF

SezonToxiinfecţiile alimentare, alergiile, conjunctivita şi insolaţiile sunt afecţiunile-"vedetă" în zilele toride de vară Vara este anotimpul în care sănătatea este pusă la mari încercări. Medicii susţin că în sezonul estival numărul afecţiunilor este mult mai mare decât în oricare alt anotimp. Gândul vă oferă o listă a bolilor des întâlnite în această perioadă a anului. Toxiinfecţiile alimentare ocupă un loc fruntaş. Motivul este depozitarea neadecvată a alimentelor. Astfel, porţii de supă sau ciorbă pentru cel mult două zile şi salate din legume sau fructe consumate în maximum trei ore de la preparare - acestea sunt recomandările nutriţioniştilor pentru o alimentaţie corespunzătoare pe timp de vară. "Ideal ar fi ca porţiile, odată preparate, să fie mâncate imediat", recomandă prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. O atenţie deosebită trebuie să acordăm şi legumelor sau fructelor crude, pe care le păstrăm în frigider. Specialiştii atrag atenţia că o greşeală frecventă pe care o fac mulţi dintre noi este aceea de a depozita în frigider salatele şi fructele acoperite. "Foliile din plastic nu mai permit oxigenului să pătrundă prin fructe sau legume, iar lipsa acestuia favorizează dezvoltarea bacteriei Clostridium botulinum, vinovată de apariţia botulismului", spune prof. Mencinicopschi.

 


Alergiile sunt afecţiuni ce debutează la începutul primăverii şi se termină abia la sfârşitul toamnei. Potrivit medicilor, pe timpul verii persistă majoritatea factorilor alergeni cu care organismul uman se confruntă încă din timpul lunilor de primăvară, însă, în timpul zilelor toride apar şi alţi factori agresivi.

Căldura, umiditatea, praful şi poluarea excesivă sunt vinovaţi de întreţinerea simptomelor alergiilor, dar şi pentru agravarea lor.
Conjunctivita este o boală des întâl­nită în timpul verii. Prof. dr. Monica Pop, directorul Spitalului de Oftalmologie din Bucureşti, ne-a declarat că în fiecare zi vin pacienţi la camera de gardă cu această afecţiune. "Săptămânal, se înregistrează în jur de câteva zeci de cazuri de conjunctivită. Această boală este extrem de periculoasă pentru ochi, mai ales dacă nu este tratată corespunzător", menţionează prof. dr. Pop. Specialistul avertizează că folosirea ceaiurilor, în special a celui de muşeţel, a compreselor şi a antibioticelor duce la înrăutăţirea bolii.

"Microbii şi-au dezvoltat rezistenţa la ceaiul de muşeţel, iar compresele de orice fel reprezintă un mediu cald şi umed, ideal pentru dezvoltarea culturilor bacteriene", explică medicul oftalmolog. Potrivit Monicăi Pop, conjunctivita are mai multe forme, astfel că medicul specialist este singurul care oferă tratament pentru această boală, în niciun caz un farmacist.

Expunerea prelungită la soare, mai ales între orele 10-18, fără protecţie solară, fără vestimentaţie corespunzătoare, poate duce la apariţia insolaţiei. Această afecţiune poate apărea la orice persoană, dar în special la copii, persoane vârstnice, persoane cu boli cronice, tarate, cu afecţiuni cardiovasculare, renale, hepatice sau cele cu etilism cronic. Poţi face insolaţie şi dacă stai la umbră. Trebuie menţionat şi faptul că persoanele cu părul închis la culoare sunt mai expuse la insolaţie.

Sursa : Gandul

 
Banner
FacebookMyspaceTwitterYoutubeHI5YahooAIMDiggRSS

Artistul saptamanii

Artist of the week on Radio Inspire

 
Mediafax - The trusted information company

Gazduire premium, pentru clienti premium !

Statistici web Inspire

Members : 51345
Content : 17770
Web Links : 15
Content View Hits : 5129029

Games Brasov - Primul server de jocuri din Brasov!


Transilvania Gringos Rugby

O fata pe saptamana

Fata de la pagina patru !
Cum va fi anul viitor?
 

Cati suntem online :

We have 299 guests and 19 members online