Radio Inspire

Friday
Mar 12th
Marime text
  • Mareste fontul
  • Marime default
  • Micsoreaza fontul
Home Ultimele stiri De prin economie Coaliţia ia guvernarea la mişto

Coaliţia ia guvernarea la mişto

E-mail Print PDF

CoalitieVideanu: „Să-ţi ceri scuze public sau te dau în judecată pentru ce ai spus despre mine“. Geoană: „Am zis eu ceva?“. Dragnea către Berceanu: „Te rog frumos să îl pui pe Duică înapoi pe funcţie“. Berceanu: „Dacă mă rogi frumos, îl pun“. Cam aşa arată un dialog între partenerii de coaliţie. Pesediştii s-au lăsat ieri umiliţi în şedinţa Coaliţiei, încasând „răsplata“ pentru cuvintele de ocară aruncate în capul liderilor PDL la Turnu Măgurele acum două săptămâni. Lăsând la o parte mesajele de luptă împotriva PDL şi a lui Traian Băsescu, date în şedinţa CEx-ului, social democraţii şi-au dat seama că sunt puşi în încurcătură de faptul că miniştrii PDL au început să le concedieze oamenii de prin ministere, puterea exemplului dat de Berceanu care a operat scurt cinci demiteri de pesedişti de la Transporturi fiind de natură să îi impresioneze zdravăn pe oamenii lui Geoană. De altfel, Liviu Dragnea, altfel extrem de vocal în faţa camerelor de filmat, a pus capul în pământ şi l-a rugat „frumos“ pe Berceanu să îi pună omul înapoi în funcţie, la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Potrivit unor surse din cadrul Coaliţiei, Dragnea i-a reproşat lui Berceanu demiterea lui Duică. Berceanu a replicat, ironic, că „l-a pus pe Duică în vremea când nu era tâmpit, l-a dat jos când era tâmpit şi-l pune înapoi când n-o să mai fie tâmpit“. Referirea lui Berceanu a fost la calificativul „tâmpit“ pe care i l-a acordat Liviu Dragnea în şedinţa conducerii PSD de la Turnu Măgurele. „Dacă mă rogi frumos, îl pun la loc“, i-a spus Berceanu în cadrul şedinţei colegului Dragnea de la PSD. Dragnea a strâns din dinţi, a adăugat câteva cuvinte şi apoi, roşu la faţă, a mormăit: „Te rog frumos pune-l pe Duică înapoi“. După şedinţă, Berceanu a anunţat că i-a îndeplinit dorinţa lui Dragnea şi îl păstrează pe directorul cu pricina în fruntea CNADNR.

 

În schimb, un alt lider al PSD afectat de demiterile dictate de Berceanu, Marian Vanghelie, nu a fost dispus să se umilească în faţa PDL, declarând că renunţă la funcţiile pentru care făcuse propuneri, respinse ulterior de ministrul Transporturilor. „Vreţi să vă zic părerea mea personală? Nu mă interesează nici o funcţie şi nu vreau să mai discut despre numiri. De-aia nu am avut nici o reacţie. Eu cred că pe fond, până la urma urmei, nu se pot câştiga alegerile că dăm un director afară sau că mai punem unul. Eu cred că lumea se va sătura de circul ăsta. Din punctul meu de vedere, nu mă mai întrebaţi că nu vreau să mai numesc nici un om şi n-am cu cine să discut. Poate să îi dea domnul Berceanu sau domnul Videanu pe toţi afară. Să-i dea pe toţi că poate e mai bine aşa“, a declarat Vanghelie. Liderul PSD Bucureşti a promis că se va concentra pe problemele economice şi a avut deja o primă opinie despre impozitul forfetar: „Este anapoda, este o chestie care te scarpini cu pieptenele pe spate, dacă aţi văzut formula asta“.
 
Şi Mircea Geoană, prospăt întors din China după o vizită de o săptămână, a intrat în tirul răzbunării PDL-iste. Adriean Videanu i-a cerut lui Geoană să ceară scuze public pentru
că la Turnu Măgurele a spus despre el că „şi când respiră vrea să facă bani“. Altfel îl dă pe Geoană în judecată pentru calomnie. Inocent şi foarte mirat, Mircea Geoană a întrebat: „Am zis eu aşa ceva?“, privindu-l pe vicepremierul Dan Nica. „Da, şefu’, aţi zis“, i-a răspuns Nica, spre amuzamentul general al PDL-iştilor.
 
 
Coaliţia, „o bulibăşeală“
Activitatea Coaliţiei a fost criticată ieri de Adrian Năstase şi de Ion Iliescu. „Coaliţia funcţionează, depinde în ce direcţie funcţionează, pentru că am impresia că seamănă într-un fel cu instalaţiile astea de stropit prin curte, odată stropeşte într-o direcţie, altă dată în altă direcţie. Dacă ar exista o direcţie foarte clară, probabil că am fi mai mulţumiţi de funcţionarea ei, dar ea, deocamdată, din păcate, dă sentimentul că duce bătălii pentru aşezarea unor oameni pe posturi, apar toate aceste neclarităţi legate de legea salarizării, pensii, apare nervozitate socială“, a susţinut Adrian Năstase. Ion Iliescu a declarat că în Coaliţie este „multă bulibăşeală“ şi că guvernarea este marcată de campania pentru prezidenţiale. „Nici nu-i uşor, dar e şi bulibăşeală multă“, a caracterizat el funcţionarea actualei Coaliţii.

Sursa : Cotidianul

 
Banner
FacebookMyspaceTwitterYoutubeHI5YahooAIMDiggRSS

Artistul saptamanii

Artist of the week on Radio Inspire

 
Mediafax - The trusted information company

Advertise with us ! Put your banner in here !

Statistici web Inspire

Members : 3488
Content : 9463
Web Links : 15
Content View Hits : 522506

Gazduire premium, pentru clienti premium !

O fata pe saptamana

Fata de la pagina patru !
Topul cu romance sexy !
 

Cati suntem online :

We have 70 guests and 2 members online