Radio Inspire

Wednesday
May 23rd
Marime text
  • Mareste fontul
  • Marime default
  • Micsoreaza fontul
Home Muzica De prin topuri MTV Europe Music Awards 2011

MTV Europe Music Awards 2011

E-mail Print PDF

Jessie JColdplay, Jessie J şi LMFAO se numără printre trupele şi artiştii care vor concerta la MTV Europe Music Awards, pe 6 noiembrie, la Belfast, potrivit unui comunicat MTV România. MTV a anunţat noi artişti care vor cânta, la Belfast, la premiile MTV Europe Music 2011. Aceştia sunt: Coldplay, o formaţie care va interpreta piese de pe cel mai recent album lansat - "Mylo Xyloto". Fenomenul britanic Jessie J, care va cânta pentru prima dată la premiile MTV şi care a ocupat primul loc pe 18 pieţe din toată lumea în ultimul an. LMFAO, a căror piesă "Party Rock Anthem" a dominat prima poziţie pe iTunes din 19 ţări şi care, de asemenea, debutează cu această ocazie pe scena EMA. Ei se alătura astfel trupei Red Hot Chili Peppers, care şi-a anunţat deja participarea la MTV Europe Music Awards 2011, şi cântăreţei şi actriţei Selena Gomez, care va prezenta în acest an show-ul ce va putea fi văzut în România duminică, 6 noiembrie, pe MTV. "Nu prea îmi vine să cred că sunt nominalizată la trei premii. Este ca un vis, îmi vine să mă ciupesc ca să mă conving că e real. Şi fiind nominalizată pentru Best UK/Ireland împreună cu artişti ca Adele, Coldplay, Kasabian şi Florence mă face să mă simt foarte onorată", spune Jessie J. "Două lucruri fac fericit un bărbat ca mine - prima dată când înmoi ceva în sos fondue fierbinte şi faptul că sunt nominalizat şi cânt la MTV EMA în Belfast", spune şi Redfoo de la LMFAO. Trupa Coldplay, care îi are în componenţă pe Guy Berryman, Jonny Buckland, Will Champion şi Chris Martin, a vândut mai mult de 50 de milioane de discuri în toată lumea şi a câştigat numeroase premii, inclusiv 7 Grammy şi 6 Brit Awards. Albumul "Viva La Vida", lansat în 2008, a ocupat primul loc în 36 de ţări, inclusiv în Statele Unite şi Marea Britanie.

 

De când a câştigat mult doritul BBC Sound Polls în 2010 şi Brits Critics' Choice în 2011, Jessie J a vândut mai mult de 2 milioane de albume şi 6 milioane de single-uri în toată lumea. Pe 7 noiembrie, Jessie J îşi va lansa un nou single - "Who You Are". În acest an, întreaga lume a ascultat "Party Rock Anthem" a trupei LMFAO. Până în prezent, piesa a fost de neoprit timp de mai multe săptămâni în topurile engleze în lunile aprilie şi mai. Piesa "Party Rock Anthem" (featuring Lauren Bennett şi GoonRock) este doar începutul lui Redfoo şi al lui Sky Blu pentru întregul album "Sorry For Party Rocking" (Party Rock/will.i.am/Cherry Tree/Interscope).

Sursa : Mediafax

 
Banner
FacebookMyspaceTwitterYoutubeHI5YahooAIMDiggRSS

Artistul saptamanii

Artist of the week on Radio Inspire

 
Mediafax - The trusted information company

Gazduire premium, pentru clienti premium !

Statistici web Inspire

Members : 88465
Content : 17770
Web Links : 15
Content View Hits : 5819192

Games Brasov - Primul server de jocuri din Brasov!


Transilvania Gringos Rugby

O fata pe saptamana

Fata de la pagina patru !
Cum va fi anul viitor?
 

Cati suntem online :

We have 386 guests and 42 members online