Pentru că vânzările la toate produsele au început să scadă în Japonia, o dată cu intarea economiei în recesiune, un centru comercial din Osaka a expus un Mercedes acoperit cu 300.000 de cristale Swarovski în speranţa de a deschide publicului apetitul pentru cumpărături. Iniţiatorii s-au gândit că frumuseţea automobilului astfel împodobit va da o mai bună dispoziţie niponilor şi îi va face să cheltuiasc mai mult fără să se mai gândească la scumpirea vieţii. Expunerea maşinii Mercedes Benz SL 600, a cărei valoare e estimată la 40 de milioane de yeni (circa 403.000 dolari, sau 322.400 euro), la centrul comercial Sogo din Osaka (estul Japoniei) face parte dintr-o campanie organizată cu scopul de înveselire şi redarea bunei-dispoziţii japonezilor înainte de cumpărăturile cu prilejul Crăciunului şi sfârşitului de an, deoarece se aşteaptă ca vânzările la articolele de sezon să fie mai scăzute ca niciodată. “Toate magazinele trec printr-o perioadă cu probleme din cauza crizei economice. De aceea, ne-am gândit că este necesar să-i facem pe oameni să uite de necazuri şi să le deschidem apetitul pentru cumpărături”, a declarat o purtătoare de cuvânt a magazinului.
Sursa : Cotidianul Click!











